allNATURall

Natural option for all of us


6 Comments

Reciclare? DA! Colectare selectiva? NU! Deloc! (II)

Ca tot am pornit in curentul antireciclare pentru binele altora semnalez si ce se poate face cu recipientele de plastic in care se pastreaza bauturi (asa numitele PET).

De la inceput trebuie sa spun ca deseurile de plastic sunt dupa parerea mea cele mai greu de reciclat intr-o gospodarie. Marea majoritate a deseurilor de genul acesta apar din folosirea lor ca recipiente pentru mancare – contaminarea lor cu material organic facandu-le improprii pentru reciclare. Astfel, pentru cei care vor sa recicleze cu folos plasticul este necesar sa apara obiceiul de a clati borcanele de iaurt, paharele de cafea, sticlele de lapte, recipientele de produse cosmetice etc.

Ca sa intelegeti cum anume se recicleaza PET-urile trebuie sa cunoasteti faptul ca sortarea lor se face pe culori, variatia de la alb transparent la brun insemnand de fapt variatia dintre sortimentul cel mai valoros la cel mai ieftin. In acelasi timp, pentru a fi bune de reciclat sticlele trebuie sa fie goale si – in limita posibilitatii – curatate de substantele pe care le-au continut. Un desen mai mult decat explicativ gasiti mai jos, luat de aici, unde se subliniaza si faptul ca eticheta este un factor contaminant.

Cum e destul de lesne de imaginat si aceste deseuri reprezinta bani. Nu foarte multi, nici foarte usor de obtinut dar pentru fiecare sticla goala pe care o introduceti in “pusculita” din cartier cineva este rasplatit. Ca sa intelegeti despre ce cantitati este vorba atunci cand se discuta despre reciclarea pet-urilor trebuie sa stiti ca aceeasi familie medie din postarea anterioara produce saptmananal minim 10 sticle goale, echivalentul a 20l, echivalentul a 5l/persoana. Functie de obiceiurile familiei si de zona in care locuieste aceasta cifra se poate dubla sau injumatati. Asadar este vorba despre 520pet/an care ajung din casa dumneavoastra in groapa de gunoi sau in containerul marcat cu galben.

Cei care se gandesc si la binele vostru si pe care i-am descoperit intamplator sunt cei de la Auchan. Au la intrare un automat in care puteti introduce recipientele iar la sfarsit primiti un voucher de cumparaturi echivalent cu 0,06ron pentru fiecare in parte. Ca sa va scutesc de calcule, pe an suma poate ajunge la 31,2 ron – o suma evident foarte modesta daca tinem cont si de deranjul de a te deplasa pana la un astfel de magazin, DAR, cu siguranta daca aceasta initiativa va da roade intr-un magazin vor aparea mai multe aparate si prin alte centre.

Ce spuneti? Ne mobilizam sa umplem automatele din Auchan? Se pare ca ar fi si in Mega Image astfel de automate, le-a vazut cineva?

Sa nu uit de lait-motivul categoriei :


2 Comments

Otet aromatizat

Am zis ca nu fac blog culinar, da? La cererea expresa a publicului fascinat de otetul facut de mine care are gust de otet dar nu seamana cu astea de prin market, trebuie sa-i facem upgrade. Mai jos niste retete de A. Gerendi despre aromatizarea otetului.

Otet aromatizat cu tarhon

100g frunze si tulpini de tarhon

2l otet

Frunzele si tulpinile se toaca marunt, se pun intr-o sticla cu gatul larg si se toarna otetul. Se tine 10zile intr-un loc calduros inchisa ermetic, apoi se strecoara si se storc frunzele iar otetul rezultat se pastreaza la loc racoros (inchis ermetic).

 

Otet aromatizat cu telina

250g telina

950ml otet

50ml alcool etilic

Telina se taie marunt si se pune intr-o sticla cu deschidere larga impreuna cu otetul si alcoolul. Se inchide etans si se tine 14 zile la temperatura camerei. Dupa 14 zile se filtreaza si se pastreaza in sticle bine inchise.

 

Otet aromatizat cu fructe

Fructe aromate (zmeura, mure, capsuni)) 100g

Otet 1l

Se pun fructele bine spalate si otetul la macerat 24h, dupa care se filtreaza amestecul.

 

Otet aromatizat foarte condimentat

100g frunze de tarhon

100g foi de dafin

1g cuisoare

1g nucsoara

1l otet

Otetul,frunzele de tarhon taiate marunt, folile de dafin sfaramate si cuisoarele si nucsoara fin macinate se pun la macerat 10 zile la loc calduros, dupa care amestecul se filtreaza.

 

Otet aromatizat cu condimente

1g cuisoare

1g ienibahar

1g ghibir

1g mustar negru

1l otet

Condimentele fin maruntite se macereaza cu otetul 10-14 zile la loc calduros, dupa care se filtreaza si se pastreaza in sticle cu inchidere etansa si la loc racoros.

 

Otet aromatizat picant

50g piper

25g ghimbir

5g ienibahar

25g sare de bucatarie

50g zahar

1l otet

Sarea de bucatarie, zaharul si condimentele fin macinate se pun la macerat cu otetul 14zile la loc calduros dupa care se filtreaza.

 

Otet foarte iute

50g ardei iute

950ml otet

50ml alcool etilic

Ardeii taiati marunt se macereaza in amestecul de otet si alcool timp de 6 zile, dupa care se filtreaza.

 

Multumiri Andei pentru indicarea sursei :). Si va multumesc si voua daca le puneti in practica si ne spuneti ce-a iesit pentru ca eu nu ma pot hotari la una din ele :). Poza e de aici.

 

 


4 Comments

Imbatata de arome

Ca sa explic oarecum absenta de pe blog va pun o poza si va las imaginatia sa zburde catre aroma degajata de aranjamentul fantastic si in acelasi timp de blatul meu de lucru. Daca pozam 1m mai la stanga vedeati si masina de tricotat din care iese fum de-o vreme incoace dar ce-a iesit de la ea veti vedea in viitorul apropiat.

Daca nu va place poza va rog sa transmiteti reclamatiile catre departamentul de marketing si publicitate, responsabilii cu muncile de jos (ca mine 🙂 ) nu vor sa auda decat laude.

Fain, frumos, va place? Ce anume?


2 Comments

Minisapunuri naturale exfoliante (la cald)

Am avut intentia sa va arat cum se fac modelele in sapunul la cald dar, ca de obicei s-au precipitat lucrurile chiar inainte sa incep incorporarea adaosurilor. Totusi ce a iesit arata cam asa:

Ce contine? Uleiuri saponificate de masline, arahide, palmier, cocos si ricin si adaos de cacao, miere, coaja de lamaie uscata si macinata fin pentru exfoliere blanda, ulei de migdale si ulei esential de lamaie.

Ce mai pot spune despre ele? Ca au in jur de 50g, ca sunt perfecte pentru deplasari sau pentru birou si ca au fost gandite initial ca sapunuri pentru Craciun dar s-au transformat in cadouri pentru Mos Nicolae. Pentru ca Mos Nicolae aduce dulciuri, iar daca nici acest sapun nu seamana cu o prajiturica atunci nu stiu care mai seamana 🙂


2 Comments

Lotiune pentru maini homemade

E unul dintre produsele cele mai folosite in anotimpurile reci si cred ca varianta asta este pentru mine cea mai potrivita pentru ca intra foarte repede in piele, se intinde usor si nu lasa urme de grasime. Cred ca se poate numi de utilizare frecventa, putand fi folosita dupa fiecare spalat al mainilor. 

Ce contine:

apa de trandafiri 75g

ulei de samburi de caise 10g

ceara emulsifianta 4g

glicerina 5g

unt de shea 3g

ulei de migdale 2g

acid stearic 1g

– continutul unei capsule de vit. E.

– conservant (se dozeaza functie de indicatiile producatorului)

– ulei esential de geraniu – 10picaturi

Mod de lucru: se cantaresc substantele grase si se pregatesc doua vase pentru bain-marie.

In unul se pune acidul stearic si se lasa sa se topeasca amestecandu-se usor. Dupa ce acidul stearic e complet topit se adauga ceara emulsifianta si se lasa sa se topeasca, apoi untul de shea si dupa ce s-a topit si acesta uleiurile de samburi de caisa si de migdale dulci.  Cand sunt topite complet se scoate de la bain marie, se omogenizeaza cu mixerul si se adauga incet amestecul de apa de trandafiri cu glicerina (incalzit si el in prealabil la bain marie si omogenizat). Incet inseamna cu o seringa si cu un mixer de mana. Dupa ce a fost incorporata toata apa se mai amesteca 1 minut si se lasa sa se raceasca timp de 10′ dupa care se incorporeaza vit E, conservantul si uleiul esential picatura cu picatura.

Asta e tot!

De ce avem nevoie ca s-o facem?

– o balanta cu precizie 0,1g

– mixer cu picior de inox  (sterilizat in prealabil)

– suprafete sterile pentru cantarirea si dozarea ingredientelor (seringi, pipete, lame)

– doua recipiente potrivite pentru bain marie din otel inoxidabil, sticla sau ceramica.

– manusi de unica folosinta

– dezinfectant pentru blatul de lucru

– recipiente cosmetice sterilizate

Lasa pielea mainilor fina si hidratata, fara film gras si fara a fi nevoie sa astepti mult sa intre in piele. Ca textura este  densa dar usoara si aerata.  Parfumul este placut si discret dar functie de preferinte se pot face alte combinatii.

This slideshow requires JavaScript.

Note de subsol :). Apa de trandafiri se poate inlocui cu apa distilata. Daca folositi mixerul nu ar trebui sa depasiti 2′ pentru incorporarea fazei hidrofile si astfel temperatura nu va scadea foarte repede. Daca insa folositi instrumente manuale de amestecat temperatura va deveni un factor extrem de important si exista posibilitatea sa apara neomogenitati :(. Igiena este foarte importanta, folosirea manusilor si a instrumentelor sterile fiind vitate pentru termenul de valabilitate al produselor. Pentru cele care vor sa prelungeasca termenul de garantie al cremelor conservate cu conservanti admisi ecocert recomand folosirea produselor dupa spalarea si uscarea mainilor (uscare cu hartie).

Sper ca n-am uitat nimic, daca totusi am uitat revin.

 


2 Comments

Incetul cu incetul… iata si otetul


Adica in imagini, ca reteta e de mai mult timp pe site. Deci, daca cineva a avut in gand sa-l faca, cu siguranta este posibil. Iata cum si cand:

7.09.2011 – ras merele si amestecarea cu miere, drojdie si paine neagra.

19.09.2011 separarea sucului de pulpa. Intre timp, s-a amestecat in borcan de cate doua ori pe zi.

22.oct.2o11 Dupa o luna de stat la caldurica s-a limpezit si a fost bun de “tras” in sticle mai mici. Din pacate operatiunea e prea complicata ca sa mai fac si poza in acelasi timp.

Si asa arata in forma finala. Fain, nu?

Are un gust acru dar nu atat de puternic cum suntem obisnuiti.

Ce am invatat in proiectul otet?

Ca un recipient potrivit ar fi fost unul destinat producerii vinului, o damigeana micuta cu dop gaurit cu furtun prin care dioxidul de carbon rezultat in timpul fermentarii sa ajunga intr-o sticla cu apa. \

Ca musculitele de otet vin la orice urma de otet (chiar insesizabila pentru noi 🙂 ). De aceea dupa fiecare mestecare (in primele 10 zile) am mai introdus o operatiune si anume spalatul borcanului si al castronului in care statea).

Si ca rabdarea e foarte importanta. Dar asta deja stiam :).


1 Comment

Pachet pentru doamne speciale

M-am pornit pe poze azi :). Pachetul de mai jos, facut cu drag pentru o buna prietena, contine:

– un sapun cu malai si carbune activ
– un sapun cu cacao si lapte de capra
– un sampon solid
– o sare de baie cu trandafiri
– un deodorant solid
– un tratament pentru ten cu rol de crema de noapte
– un parfum discret
– un gel de dus cu aroma de portocale
– un ulei de masaj cu santal
– un demachiant soft.

Absolut toate contin ingrediente naturale de foarte buna calitate, amestecate dupa retete selectionate in conditii de temperatura care sa le mentina active toate ingredientele benefice.

Nu-i asa ca e o doamna norocoasa? Ei bine, este dar mai mult decat atat este si generoasa pentru ca am primit complimente si de la o persoana cadorisita cu unul dintre produse.

Sa le folositi cu placere dragelor si va astept cu propuneri de imbunatatire :).