allNATURall

Natural option for all of us

Scufita Rosie – sau din ce-si construiesc temerile copiii

2 Comments

Am zis ca diversific subiectele de pe blog dar se pare ca nu-mi mai ajunge timpul nici de obiectul initial al lui (desi am cateva articole in lucru). 

Acesta postare o am de mai mult timp in plan, este de fapt o bucatica dintr-o carte (Ce spui dupa buna ziua? Psihologia destinului uman, de Eric Berne). Pasajul pe care va invit sa-l cititi il gasiti la paginile 74 – 76. Si o sa va rog sa-l cititi daca aveti povestea Scufitei proaspata in minte sau daca nu s-o cititi de aici

Ati revenit? V-a induiosat povestea? Iata si o alta interpretare:

O reactie martiana

Intr-o zi, mama o trimite pe SR in padure, sa-i duca bunicii de mancare, iar pe drum, ea se intalneste cu un lup. Ce fel de mama trimite o fetita in padure, cand acolo exista lupi? De ce nu s-a dus chiar mama sau de ce n-a insotit-o pe SR? Daca bunica era asa de neajutorata, de ce o lasa mama sa locuiasca de una singura, intr-o coliba, atat de departe? Si daca SR trebuia totusi sa mearga la bunica, de ce mama n-a avertizat-o sa nu se opreasca la vorba cu lupii? Povestea arata clar ca fetitei nu i s-a spus niciodata ca e periculor sa faca asa ceva. Nicio mama nu poate fi atat de proasta; se pare, asadar, ca mamei nu-i pasa prea mult ce se intampla cu SR sau poate chiar voia sa scape de ea. De asemenea, nicio fetita nu poate fi atat de proasta: cum a putut SR sa se uite la ochii, urechile, mainile si dintii lupului si sa creada ca e bunica ei? De ce n-a fugit din coliba cat mai repede? Si apoi, ce fetita rautacioasa, sa adune pietre ca sa le puna in burta lupului! In orice caz, orice fata cu judecata sanatoasa, dupa ce a vorbit cu lupul nu s-ar fi oprit sa culeaga flori, ci si-ar fi spus: “Ticalosul ala o s-o manance pe bunica daca nu gasesc repede pe cineva care sa ma ajute!”.

Nici macar bunica si vanatorul nu sunt dincolo de orice banuiala. Daca privim dramatis personae din aceasta poveste ca pe niste oameni adevarati, fiecare cu propriul scenariu, vedem cat de bine se impletesc personalitatile lor, dintr-un punct de vedere martian.

1, Mama incearca, evident, sa-si piarda “accidental” fiica sau, cel putin, vrea sa sfarseasca prin a spune: “Ce groaznic, in vremurile astea nu mai poti nici macar sa te plimbi prin parc fara ca un lup…” etc.

2. Lupul, in loc sa manance iepuri si alte asemenea vietati, se intinde evident mai mult decat ii e plapuma si stie probabil ca in felul asta va sfarsi prost, asa ca pesemne cauta necazul cu lumanarea. Evident, l-a citit in tinerete pe Nietzsche sau alt ganditor din aceeasi categorie (daca poate sa vorbeasca si sa-si puna pe cap o bonetam de ce n-ar fi in stare sa citeasca?), iar motto-ul lui e ceva de genul:  “Traieste primejdios si mori cu glorie”.

3. Bunica locuieste singura si-si lasa usa neincuiata, asa ca, poate, spera sa se intample ceva interesant, ceva ce nu s-ar putea petrece daca ar locui cu familia. Poate de asta nu s-a mutat la rude sau macar pe aceeasi strada cu ele. Probabil ca e inca suficient de tanara ca sa guste aventura, din moment ce SR e o copilita.

4. Vanatorul este, evident, un salvator caruia ii place sa-si chinuie adversarul invins, cu ajutorul unor adorabile fetite neintinate: fara doar si poate, un scenariu adolescentin.

5. SR ii spune lupului cat se poate de explicit unde o poate revedea, ba chiar se urca in pat cu el. E clar ca joaca “Viola” si, in cele din urma, intreaga poveste o face foarte fericita.

Adevarul este ca toate personajele din poveste cauta sa traiasca o intamplare palpitanta aproape cu orice pret. Daca luam rasplata finala in sensul ei propriu, se poate spune ca toata tarasenia a fost un complot menit sa-i vina de hac bietului lup, facandu-l sa creada ca e mai destept decat toti si folosind-o pe SR drept momeala. In acest caz, morala povestii nu e aceea ca fecioarele nevinovate ar trebui sa evite padurile in care se gasesc lupi, ci ca lupii ar trebui sa nu se apropie de fecioarele aparent nevinovate si de bunicile acestora; pe scurt, un lup n-ar trebui sa umble prin padure singur. De aici se naste si intrebarea interesanta: ce a facut mama dupa ce s-a descotorosit de SR pe ziua respectiva?

Daca toate acestea par cinice si neserioase, se ne ocupam in cele ce urmeaza de SR in viata reala. Intrebarea cruciala aici este: cu o asemenea mama si dupa o asemenea experienta, cum arata SR devenita femeie adulta?”

Asta nu o sa va mai spun eu, puteti cumpara cartea daca doriti sa aflati, sau puteti doar sa va imaginati, daca din diverse motive nu vreti sa faceti asta. Nu e obligatoriu ca scenariul sugerat de celebrul psihiatru sa marcheze viata unui copil dar… marea majoritate a povestilor celebre se inscriu in aceste note horror, unele chiar mult mai ingrozitoare, cum ar fi “Capra cu trei iezi de pilda”. Motivul pentru care am pus-o pe blog este sa va intreb daca exista vreo modalitate in care sa le prezinti copiilor aceste povesti, intr-un mod in care sa nu le creezi temeri. E clar ca o fetita care asculta aceasta poveste nu va pleca niciunde fara mama si orice baietel care aude o bataie in usa va tresari de teama lupului care a ucis iezii.  Deci? Cum e oare mai bine? La Clubul lui Mickey Mouse sau la povestile copilarie noastre?

Nota. Contextul general in care se afla fragmentul descrie niste caracteristici ale pacientilor adulti ai unui psihiatru, nu este o carte de parenting sau de psihologie pentru parinti. Insa toate intrebarile pe care si le pune si le pot pune si copiii, nu? Cum (si mai ales ce) raspundeti la ele?

Author: cristinallnaturall

Invat lucruri noi in fiecare zi. Experimentez de cate ori am ocazia. Si incerc sa conving ca "a face" e la fel de usor cu "a cumpara" dar mult mai frumos si foarte profitabil.

2 thoughts on “Scufita Rosie – sau din ce-si construiesc temerile copiii

  1. Buna ! si noi si copiii nostri am copilarit cu povestea SR, capra cu trei iezi etc. si nu ne-am pus nici o intrebare, le-am citit sau ascultat, am fost informati de parintii nostri si noi la rindul nostru am spus copiilor nostri ca acestea sunt niste povesti si ca nu s-a intimplat asa ceva in realitate. Toate generatiile de pina acum au inteles acest lucru si n-am auzit in viata mea de pina acum ca vreun copil si-ar fi facut temeri din cauza acestor povesti. Parintii care considera ca o anumita poveste ii poate crea frici/temeri copilului lor, pot foarte bine sa nu i-o aduca la cunostinta.

    • Buna Geta!
      In continuarea povestii pe care am postat-o eu, autorul spune cum anume, o anumita pacienta de-a lui, a fost influentata de basm.
      Copiii nu percep diferenta dintre realitate si fictiune decat dupa 6 ani iar povestile incep muuuult mai devreme. De aceea exista si la progrmele tv recomandarile pentru varste, de aceea nu e recomandat sa vada desene animate violente si multe altele in aceeasi nota.
      Cat despre a le citi copiilor sau nu..e e cu dus si-ntors, copiii merg la gradi (si mai nou si la scoala) inainte de aceasta varsta, iar acolo nu mai ai control.
      Insa ai perfecta dreptate, noi am crescut cu povestile astea si suntem normali, nu?🙂

Scrie si parerea ta!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s